Ăsta zic şi eu noroc
Într-atât ne-mbată viaţa
Cu iluzii şi strădanii
Că nici nu băgăm de seamă
Cât de repede trec anii.
Cred că nu importă urbea
Dacă-i Râmnic sau Focşani
Totul e că eu pe-atuncea
Aveam optsprezece ani.
Şi-n oraşul plin de crâşme
Şi cu centrul plin de praf
Nu era nici un teatru
Şi nici cinematograf.
???
???
Pompieri, oborul, gata
Şi vreo două cafenele.
Singurul loc mai vesel
Al oraşului stindard
Era varieteul Filip,
Un şantan de bulevard.
Fiindcă aducea patronul
Numere de-atracţie noi
Balerine apetisante
Chiar şi cântăreţi de soi.
Cum sosea vreo vampă „bine”
Năvălea protipendada:
Conu Bubi, conu Nicu...
Şi luau cu asalt naiada.
După programul artistic
Chefuiau cu curtezana
La conac sau la moşia
Monteoru ori Grăjdana.
Pe când noi făuritorii
De poeme şi himere
O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.
Într-o seară, tot la Filip
Debutase- o actoriţă
Cu trup zvelt şi ochi şăgalnici
Şi cu-o fragă de guriţă.
Fermeca-n potop de-aplauze
Pe bărbaţii toţi, în grupe
Şi ne ameţea cu-n cântec:
„Vin la Tanţa să te pupe”
Avea părul spic de aur,
Braţe, albe subţirele
Picioruşe crizanteme
Care te chemau spre ele.
Noi, ştregari voioşi şi tineri
Nici o taină nu ne scapă
O doream şi tuturora
Ne lăsase gura apă.
Şi cum se zvonise-o şoaptă
Pe la Kraus,la cafenea
Că de-i dai o sută-n mână
Poţi ca să petreci cu ea.
Însă cine dintr-ai noştri
Din pleiada cunoscută
Îşi putea permite luxul
Să îi dea divei o sută?
Şi-atunci Aurel propuse
O idee salvatoare:
Să putem strânge o sută
Punem 5 lei fiecare.
Şi jucăm la loterie.
Înodăm frumos batista
Şi cine câştigă suta
Ăla merge cu artista.
Zis-făcut. Nici astăzi nu ştiu
Nici când a trecut minuta
Nici cum m-a bătut norocul
Ca să-mi iasă mie suta.
Ştiu atâta, că înălţat-am
Mulţumiri lui Dumnezeu
Pentru marea fericire
Ce-a căzut pe capul meu.
C-un buchet de violete
Şi-n ţinută elegantă
I-am palmat în mână suta
Şi ea, a depus-o-n geantă.
Restul: cuib de poezie,
Vis şi voluptăţi divine
Care le-au descris şi alţii
Mult mai bine decât mine.
Pot s-adaug amănuntul
Că înrâurit de stele
I-am compus în versuri tandre
Un sonet şi trei rondele.
Într-atât a-nduioşat-o
Versul meu înaripat
Că frumoasa Mesalină
Cu glas dulce m-a-ntrebat:
- Spune-mi, dragul meu, prieten
Cum pentru o desfătare
Ce ai petrecut cu mine
Dai o sută-aşa de mare?
Eşti agricultor? Ai rente?
Sau bancher cu sucursale?
Fiindcă ştiu din auzite
Că poeţii n-au parale.
Îmbătat de-accentu-i sincer
Ca să nu stric feeria
I-am destăinuit de-a capo
Cum a fost cu loteria.
- Vai, a spus ea drăgăstoasă
Nu se poate, nu se poate!
Şi strângându-mă în braţe
Mi-a şoptit cu voluptate:
-Tu, că eşti cel mai simpatic
Dintre ceilalţi curtezani,
Mai ales că scrii şi versuri,
De la tine nu i-au bani.
Când văzui că umblă-n geantă
Am simţit în vine foc
Şi mi-am zis: "Slăvit fii Doamne!"
Ăsta zic şi eu noroc!
Şi cu graţie felină
Şi-un surâs descris de zei
Iar m-a-mbrăţişat cu patos
Şi mi-a înapoiat: 5 lei...
Şi luna a închis un ochi
Soarele îmbracă-n aur
Şi-n păienjeniş de fire
Tot întinsul care duce
La Costeşti, la mănăstire.
Două tinere măicuţe
În sutane lungi şi grele
Trec pe drumul plin de soare
De nisip şi pietricele.
Harul domnului de-a pururi
Scaldă-n sfânta psalmodie
Chipurile lor suave
Pline de cucernicie
Într-atât de cufundate
Maicile prea cuvioase
Că nici n-au băgat de seamă
Că a trecut de ora şase
Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul
Dar de-odată se opriră
Nu cumva greşit-au drumul?
Parcă alta e şoseaua spre lăcaşul mântuirii
Nici o casă nu se vede şi nici turla mănăstirii
Nu mai ştiu ce să mai facă
Să se-oprească în zăvoi?
Să mai meargă-înainte? Sau să meargă înapoi?
N-o să lase la-nanghie două maici fără ajutor
Însă Dumnezeu e mare şi a toate-ndurător
Şi în timp ce implorează milostenia Sfintei Vineri
Ca prin farmec apărură chiar în urma lor doi tineri.
- Mergeţi înspre mănăstire?
A-ntrebat o maică-aparte
- Da pe-acolo trecem,
Însă noi ne ducem mai departe
- De ne daţi îngăduire, noi putem să vă-nsoţim
- Cu plăcere şi-evlavie Celui Veşnic mulţumim!
Şi-au pornit în grup tuspatru
Pe şosea încetinel
Panait la braţ c-o maică
Şi cealaltă cu Ionel.
Tot mergând de ele aproape
Sângele a-nceput să fiarbă
Şi alăturea ici, colo, câte-un pămătuf de iarbă.
Iarbă verde mătăsoasă
Ce te-ndeamnă şi te cheamă
Şi-un crâmpei de sare albastră
S-a întins ca o năframă.
Le-a vorbit de Magdalena
De Infern, de Raiul sfânt
Şi despre iertarea celor
Păcătoşi de pe pământ.
Până le-au convins în fine
Plâns-au ele mai mult de-un ceas
Pentru odihnă-ar fi mai bine
Ca să facă-un mic popas.
Şi s-au aşezat pe iarbă
Pe când luna ce-i privea
Prevăzând ce-o să urmeze
A închis un ochi şi ea.
Restul nu interesează
Doar o voce sub copac
Îngânat-a:Iartă-i Doamne,
Iartă-i că nu ştiu ce fac.
Iar Evlampia de-alături
A răspuns printre suspine
- Ba,al meu dragă Varvară,
Ştie,încă foarte bine.!
Madam Popic
Când m-am mutat, Madam Popic
Propietară în Pitar Moş,
O femeie cu mult şic
Şi dată în obraji cu roş
Prinzându-şi buclele de pe frunte...
Şi celelalte amănunte,
Mi-a spus nu care cumva
S-aduci femei în casa mea
Nu sunt eu doamnă de elită
Dar casa mea este cinstită.
E greu s-o duci după tipic
Când n-ai venit de la moşie
De aceea şi Madam Popic
Trăieşte numai din chirie.
Mai o odaie mobilată
Mai o intrare separată
Aşa că nu se ştie-adese
Cine-a intrat şi cine iese
Şi toată lume-ai mulţumită
Încolo, casa e cinstită!
Independentă şi majoră
Ca orişice femeie bine
Are-un iubit care-o adoră
Şi-un colonel ce o-ntreţine
Fiindcă-i o vorbă ce grăieşte
„Unde-s doi puterea creşte”
Când nu vine domnul colonel
Atuncea domnul Bombonel
Vine şi-o face fericită
Încolo, casa e cinstită!
În faţă şade o artistă
Care trăieşte c-un bancher
În stânga jos,un ofiţer
Şi drept la mijloc o modistă.
În fund mai stau vreo trei familii
În dreapta,domnişoara Mily,
Un domn cu cioc, o croitoreasă
Care primeşte doar acasă
Şi este foarte renumită...
Încolo, casa e cinstită!
Cu glasul dăruit de zei
Actriţa, tânără frumoasă
Când nu vine bancherul ei
Nu prea întârzie pe-acasă
Aşa că-n camera Elvirei
Primeşte gazda musafiri
Doar pentru luni şi pentru vineri
Odaia-i dată la doi tineri
Ce-şi spun povestea-ntr-o clipită.
Încolo, casa e cinstită.
Când îi soseşte de la ţară
Vreo rudă, atunci e vâlvătaie
Că trebuie pentru o seară
Să pregătească o odaie.
Şi trece-artista la mijloc,
Modista la domnul cu cioc
Domnul colonel la familii
Domn Bombonel la doamna Lily
Şi toată lumea-i mulţumită,
Încolo, casa e cinstită.
Şi cât e de albastră!
